Economia românească dă semne de oboseală şi dezechilibru, în contextul în care Guvernul PSD-ALDE are, din nefericire, alte priorităţi decât starea economiei româneşti, a transmis într-un comunicat de presă, senatorul PNL Iancu Caracota.

Parlamentarul liberla susține că investiţiile străine nu acoperă deficitul comercial, lucru care ar putea să conducă la devalorizarea monedei naţionale şi a cerut, în acest context, demisia ministrului Economiei,Dănuţ Andruşcă. 

"Deficitul comercial este anul acesta de aproximativ 9 miliarde de euro, ceea ce ne arată că Guvernul nu reuşeşte să direcţioneze economia în zona profitului. Altfel spus, balanţa comercială este una negativă şi ne arată că importurile sunt mai mari decât exporturile, adică există la nivelul economiei o scurgere a monedei naţionale pe pieţele externe, ceea ce creează premise pentru devalorizarea monedei naţionale”, a precizat senatorul PNL.

Situaţia devine şi mai complicată în condiţiile în care nici investiţiile străine directe nu sunt la un nivel satisfăcător, anul acesta, până în momentul de faţă, intrând în ţară circa 3 miliarde de euro. Prin urmare, cu mult mai puţin decât deficitul comercial înregistrat! Investiţiile străine sunt o soluţie pentru a acoperi deficitul balanţei comerciale, însă Guvernul pare că nu înţelege pericolul lipsei de investiţii. Oamenii de afaceri străini preferă să stea în aşteptare, în condiţiile în care PSD izolează România politic şi economic şi nu-i oferă şansa unei dezvoltări constante pe mai mulţi ani. Se impune demisia imediată a ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, dar şi o evaluare a întregului Guvern!”, apreciază liberalul.

Mai mult, PNL ia în considerare depunerea unei moţiuni de cenzură şi face apel la celelalte partide din Opoziţie- cât şi la parlamentarii nemulţumiţi care încă mai susţin Guvernul- să sprijine demersul PNL în momentul în care va decide să depună moţiunea împotriva Guvernului Dragnea-Dăncilă", a conchis senatorul liberal.