Senatul României a adoptat, luni, un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară începând cu anul şcolar viitor.

Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.

Asociaţia mai subliniază că educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just.