Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, a participat la  A doua reuniune a Convenției pentru consolidarea Inițiativei Central-Europene  (ICE),  care s-a desfășurat în data de 22 aprilie ac, la Roma, la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene.

Evenimentul, organizat de Secretariatul Executiv al ICE, a reunit reprezentanții delegațiilor naționale la ICE-DP și ale dimensiunilor guvernamentale din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Ungaria și Ucraina.
Lucrările au fost deschise de Stefania Craxi, președinta Comisiei pentru afaceri externe și apărare a Senatului Republicii Italiene, și de Roberto Antonione, secretarul general al ICE.
Membrii Convenției au purtat discuții cu privire la consolidarea structurilor și instrumentelor pentru atingerea obiectivelor politice ale Organizației, precum și referitor la consolidarea relațiilor ICE cu instituțiile UE. De asemenea, participanții au fost informații cu privire la  Concluziile  primei reuniuni legate de conținutul și obiectivele Convenției.
Potrivit unui comunicat de presă al Senatului, președintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, a reiterat sprijinul Parlamentului României pentru inițiativa Delegației Italiei la ICE-DP de instituire a  Convenției , arătând că ICE are nevoie în acest moment de un nou impuls politic și de o relansare a activității, pentru a avea un impact real în discuțiile cu partenerii europeni, în ceea ce ce privește extinderea UE. În acest context, senatorul Corlățean a declarat că România susține ferm avansarea integrării europene a statelor din Balcanii de Vest, care va duce la asigurarea unui viitor stabil și prosper pentru cetățeni și va spori reziliența acestor țări. Senatorul Corlățean a subliniat că revitalizarea dimensiunilor politice a ICE prin elaborarea unei viziuni clare pentru membrii săi și consolidarea poziției la nivel european și internațional va duce la atingerea obiectivelor principale ale Organizației - dezvoltarea durabilă și integrarea europeană a partenerilor din regiune. De asemenea, a evidențiat importanța consolidării unei abordări a cooperării regionale orientată spre rezultate, cu accent pe interconectarea regională, precum și identificarea oportunităților existente și a promovării complementarității proiectelor ICE cu strategiile macroregionale ale UE, precum Strategia UE pentru regiunea Mării Negre, care vor contribui. la stimularea dezvoltării durabile a regiunii.
 
Instituirea unei Convenții pentru consolidarea ICE  a fost decisă la Conferința președinților comisiilor pentru afaceri externe și ai delegațiilor naționale ale parlamentelor statelor membre ale ICE (Trieste, 12 octombrie 2023). Convenția va elabora propuneri de consolidare a Inițiativei, având ca scop încurajarea cooperării regionale și a unei abordări multilaterale reînnoite în Europa Centrală și de Est și în Balcani. Recomandările elaborate de Convenție vor fi prezentate Adunării Parlamentare a ICE, parlamentelor naționale și ministerelor afacerilor externe din țările.
La lucrările Convenției, Senatul României este reprezentat de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă.