La Mulți Ani asistenților medicali din județul Dâmbovița! De ziua lor, le urez tuturor asistenților medicali din județul Dâmbovița și din toată țara multă sănătate, putere de muncă, curaj și rezistență în aceste zile grele. Sunt mândră de voi! 
Este mesajul transmis de deputata Carmen Holban, membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, cu ocazia zilei internaționale a asistenților medicali. 
Ziua de 12 Mai a devenit Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, creat în anul 1899, în cinstea zilei de naştere a doamnei Florence Nightingale, fondatoarea primei şcoli laice de asistenți medicali din lume.
Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali (International Nurses Day) a fost instituită în 1974 la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali și de atunci este aniversată în fiecare an, la nivel mondial, la 12 mai, împreună cu ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, ceea care a pus bazele moderne ale asistenţei medicale.


Anul 2020 reprezintă o oportunitate pentru asistenţii medicali de a-şi face cunoscută meseria pe care o practică, pentru a avea o lume sănătoasă, aşa cum evidenţiază tema din acest an stabilită de ICN – „Profesia de asistent medical – O voce făcută să conducă spre o lume sănătoasă”. Asistenţii medicali, femei sau bărbaţi, joacă un rol-cheie în toate instituţiile medicale, fiind responsabili pentru sănătatea, bunăstarea, siguranţa şi recuperarea pacienţilor. Atributele, profesionalismul şi responsabilităţile pe care şi le asumă asistenţii medicali demonstrează vitalitatea profesiei lor.
Există peste 20 de milioane de asistenţi, în întreaga lume, prezenţi din momentul naşterii unei vieţi şi pe tot parcursul acesteia, rolul lor fiind esenţial în abordarea unei game largi de probleme de sănătate. Asistenţii sunt, în foarte multe dintre situaţii, singurii profesionişti din domeniul sănătăţii accesibili pentru mulţi oameni, în timpul vieţii lor. De cele mai multe ori, sunt singurii care asigură asistenţă medicală pentru populaţia aflată în zone dezavantajate, desfăşurându-şi activitatea în condiţii dificile şi într-un stres extrem, potrivit raportului ICN publicat pentru Ziua internaţională a asistenţilor medicali în 2020.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali, Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali recomandă atragerea unei noi generaţii în sistemul asistenţei medicale pentru a continua contribuţia şi a creşte nivelul acesteia la realizarea dezvoltării durabile, în următorii zece ani.