Numărul cazurilor confirmate pozitiv la testul COVID-19 în instituțiile publice din județul Dâmbovița crește de la o zi la alta. 

Grupul de comunicare strategică anunță, astăzi, referitor la focarul deschis din cadrul Biroului Electoral Județean Dâmbovița că celor trei persoane cu test ,, pozitiv "li s-au mai adăugat încă un funcționar din cadrul Instituției Prefectului-județul Dâmbovița și doi din cadrul Autorității Electorale Permanente, numărul total ajungând la șase. Potrivit aceleași surse, toți cei în cauză prezintă simptomatologie ușoară fiind izolați la domiciliu iar contactații direcți ai acestora se află în carantină. 

Focarele de coronavirus în județ se înmulțesc, însă, autoritățile preferă să țină  la secret evoluția acestora, dar și instituțiile unde au izbucnit, venind cu precizări doar în cazurile care au apărut informații pe care nu le-au mai putut infirma, cum este și cazul de mai sus.

Surse neoficiale indică faptul că una dintre instituțiile intens lovite de COVID-19 este și Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița. Cel puțin, câteva zeci de suspecți din rândul cadrelor militare care au participat la misiuni în cadrul procesului electoral manifestă simptomatologie de COVID-19, însă, nu se cunoaște numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus. Așteptăm puncte de vedere oficiale pe acest subiect.