Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița  a organizat “Întâlnirea de lucru a Camerelor de Comerț Județene din regiunea Sud – Muntenia”, eveniment ce a reunit la masa discuțiilor, atât președinții Camerelor de Comerț și Industrie București, Ilfov, Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman, cât și executivul acestora.
La evenimentul  a participat și  Mihai DARABAN, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României un bun prilej pentru o consultare privind politicile camerale la nivel național.
Întâlnirea a avut ca principale teme:  schimbul de bune practici privind finanțarea activităților Camerelor Județene, promovarea mediului antreprenorial,  și accesarea fondurilor europene. Directorii camerelor județene au prezentat moduri de lucru, probleme și soluții pentru rezolvarea acestora,  convenind continuarea acestor întâlniri periodic.

 

”Interesul nostru este de a găsi cele mai bune căi, astfel încât să dezvoltăm sistemul cameral și să reușim să promovăm cât mai bine antreprenorul și companiile noastre”, a subliniat președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan.

 

Mihai Daraban a vorbit cu îngrijorare despre creșterea exponențială a deficitului balanței comerciale subliniind că România  a ajuns țară de ”Black Friday”.

 ”Suntem fani și fanatici ai produselor din import. Vom închide anul acesta cu prefixul 3 la deficitul balanței comerciale. Ceea ce ne preocupă este cum să echilibrăm această balanță comercială prin atragerea de investiții”, a declarat președintele CCIR adăugând că produse românești cu valoare adăugată mare nu prea mai avem.

”În top 100 exportatori sunt doar 2 firme românești, din păcate. Trebuie să aducem acea producție de bunuri de larg consum care să satisfacă apetitul consumatorului român. Cred că aceasta este prioritatea absolută. Noi încercăm să punem toate aceste lucruri pe agendă”, a mai spus Daraban.