Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestui important eveniment istoric. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și la București, moldovenii și muntenii din cele două Adunări Elective, punând interesul țării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești.

Așadar, luni și marți, 23 și 24 ianuarie 2023, următoarele muzee din structura Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, vor fi deschise spre vizitare conform programului obișnuit, între orele 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30), Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” Pietroșița vor fi deschise spre vizitare între orele 8:00 – 16:00 (ultimul acces la ora 15:30), iar Peștera Ialomiței, poate fi vizitată în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:00).

Preţurile biletelor pentru vizitare sunt următoarele: 15 lei (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Peștera Ialomiței), 12 lei (Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic) și 10 lei (Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale,  Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” Pietroșița).