Un tânăr de 18 ani, din Târgoviște este cercetat de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.  Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, anunță IPJ Dâmbovița.

În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște- Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la data de 25 aprilie a.c., un tânăr de 18 ani, din Târgoviște, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la infracțiunea de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 12 spre 13 aprilie a.c., tânărul ar fi pătruns, prin forțarea/escaladarea unei ferestre, într-un fast-food din Târgoviște, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv cheia unui autoturism, 10 lei și produse alimentare. Tot în cursul aceleași seri, acesta ar fi pătruns într-o casă de schimb valutar și în două magazine, din municipiul Târgoviște, de unde ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri. În plus, în perioada 13-15 aprilie a.c., bănuitul ar fi sustras un autoturism din proximitatea unui fast-food, iar, ulterior, l-ar fi condus, deși nu deținea permis de conducere. Autoturismul a fost abandonat pe strada Col. Marin Stănescu. Astăzi, 26 aprilie, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, se arată într-un comunicat al IPJ.