Festivalul Medieval  Dracula, aflat la cea de-a cincea ediție, s-a încheiat duminică, după trei zile pline de evenimente variate.

Spectacolul cu foc oferit publicului de  trupa "Hypnosis Fire" a încheiat festivalul în ropote de aplauze.


Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște alături de Teatrul Tony Bulandra și în parteneriat cu Consiliul Județean, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Complexul Muzeal „Curtea Domnească” au organizat în perioada 15 - 17 iunie 2018 Festivalul Medieval Dracula, un festival inedit, care atrage un mare număr de spectatori, târgovișteni, dar și turiști veniți din diferite colțuri ale țării. Vechea cetate de scaun a Târgoviștei a prins viață, s-a întors în timp, iar aleile pavate cu piatră au fost  din nou animate de cavaleri, domnițe și meșteșugari.

Meșteșugarii i-au primit pe vizitatori la ateliere în care le-au arătat cum se construiesc obiectele de artă medievale, iar cavalerii le-au arătat cum se lupta înainte haiducește, cu sabia sau arcul în mână.

Nu au lipsit  spectacolele cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri și costume medievale, spectacole pentru copii, artiști pe picioroange, cascadori și, nu în ultimul rând, spectacolele istorice.