În ultimele 24 de ore, 425 de efective, au desfășurat activități pe raza județului Dâmbovița, fiind organizate 12 acțiuni punctuale. Astfel, au fost efectuate verificări la 109 de obiective/locații și in 247 de mijloace de transport, din care 74 mijloace au fost de transport public în comun. De asemenea, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei, pentru încălcarea măsurilor de protecție individuală.

Astăzi, conform DSP Dâmbovița:
• Persoane confirmate cu COVID-19: 1.842 (50 persoane astăzi)
• Persoane vindecate, în total: 509
• Persoane decedate de la debutul pandemiei: 61
• Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 629
• Persoane aflate în izolare la domiciliu : 64
Reprezentanții ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 24 de misiuni privind transportul persoanelor confirmate cu COVID-19 la unitățile spitalicești, respectiv misiuni pentru decontaminarea tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport.
Totodată, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 42 de misiuni privind transportul probelor biologice sau al persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unitățile spitalicești iar cei ai DSP Dâmbovița au efectuat 3 misiuni privind transportul probelor biologice recoltate . Recomandăm cetățenilor să manifeste seriozitate și responsabilitate în ceea ce privește respectarea măsurilor de distanțare fizică și a celor de igienă sanitară, pentru a nu pune în pericol atât propria viață cât și întreaga comunitate. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritățile tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
 
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI D MBOVIȚA