Vești importante privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe! Se poate realiza exclusiv cu bani europeni, fără contribuția financiară a cetățenilor și a primăriei!
- "Avem în față un an provocator, cu investiții masive"!
Pe de altă parte, primarul Cristian Stan a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că bugetul municipiului Târgoviște este bazat, și anul acesta, pe investiții. Secțiunea destinată proiectelor pentru dezvoltare reprezintă aproape 60% din total și însumează nu mai puțin de 293.306.000 lei.
Stan a arătat că sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură: în reabilitare stradală, în infrastructura socială, infrastructură de transport, infrastructură sportivă. Totodată, el a subliniat că cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională continuă: creșe, grădinițe, școli. Zeci de șantiere de investiții sunt deja deschise și vor urma alte câteva zeci.
"În pofida unor dificultăți financiare deosebite, facem tot ceea ce depinde de noi pentru a menține ritmul susținut de modernizare și dezvoltare a municipiului Târgoviște, bazându-ne în primul rând pe fondurile nerambursabile puse la dispoziție de către Uniunea Europeană. Avem în față un an provocator, cu investiții masive. Suntem la fel de serioși, la fel de implicați, la fel de entuziaști. Ne vedem pe teren!", a mai transmis primarul.