Maior George Dragoș Dedu a confirmat nivelul pregătirii din acest sezon competițional și a obținut încă un rezultat notabil prin participarea la competiția de ciclism “Road Grand Tour – The Wall 2022”, clasându-se pe locul al II-lea la categoria master 2 (40 – 49 de ani), informează IJJ Dâmbovița.


Concursul s-a desfășurat sâmbătă, 1 octombrie a.c., având punctul de start și finish în orașul Pucioasa. Traseul cursei a tranzitat mai multe localități din județele Dâmbovița și Prahova, iar pe parcursul acestuia, între localitățile Sultanu și Provița, competitorii au întâmpinat “The Wall”, una dintre cele mai dure cățărări din ciclismul autohton.
Fiind la prima participare la această competiție, jandarmul dâmbovițean a parcurs un tur de circuit, pe o distanță de aproximativ 60 km, iar după linia de finish a ocupat locul al doilea pe podium.
Ofițerul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița din anul 2004.