Jumătate dintre primarii dâmbovițeni de comune au fost absenți de la ședința ordinară a Filialei județene a Asociației Comunelor din România, desfășurată astăzi, vineri, 12 mai, la sediul Consiliului Județean.

Aspectul a fost semnalat și taxat de președintele CJD, Corneliu Ștefan, care și-a exprimat nemulțumirea față de dezinteresul conducătorilor unităților administrativ-teritoriale din județ legat de dezbaterile acestui for.

 

”Cred că și din partea dvs., a asociației trebuie să fie un interes mai mare. Trebuie să vină din partea dvs. măsuri concrete pentru guvernanții noștri, pentru CJD. Mă așteptam să văd în sală toți primarii de comune, din 82 de localități (comune) sunt doar 45. Este un punct negativ! Mă așteptam să fie toți primarii de localități. Această adunare este o dată pe an și trebuia să fie și toți parlamentarii în sală care trebuie să plece cu câteva mesaje, pentru că avem măsuri de luat chiar și pe legislativ”, a punctat Corneliu Ștefan.

Nici parlamentarii nu s-au înghesuit, absentând, unii dintre ei motivat, lucru semnalat tot de șeful administrației județene.

Consiliul Județean a fost gazda Adunării Generale a Filialei Județene ACoR Dâmbovița, la care au participat președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, președintele ACoR de la nivel național, Emil Drăghici, președintele ACoR Dâmbovița, Dorinel Soare, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, deputatul Radu Popa, primari dâmbovițeni.
 Au fost discutate lucruri care țin de bunul mers al administrațiilor publice locale, concluzia zilei fiind că eventualele sincope se pot rezolva doar printr-o strânsă colaborare între primării, Curtea de Conturi, consilii județene, prefecturi și celelalte instituții implicate în activitatea administrativă.