Pentru a interveni în sprijinul populației este nevoie pe lângă pregătirea teoretică și fizică și de tehnica potrivită intervenției, în funcție de zona în care are loc aceasta.

Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, Jandarmeria Română a fost dotată cu 51 de autospeciale prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, valoarea totală a achiziției ridicându-se la 12,88 de milioane de lei. 

Jandarmeria Dâmboviţa a primit în dotare una din cele 51 de autospeciale Ssangyong Musso Grand Style, care va consolida capacitățile de intervenție ale jandarmeriei în situații de urgență în zonele afectate de dezastre/pericole, în scopul evaluării efectelor acestora, transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone și vor contribui la asigurarea securității tuturor cetățenilor.

Față de dotările standard pe care le au autospecialele aparținând Jandarmeriei, Ssangyong Musso Grand deține o serie de echipări suplimentare precum:
- sistem de remorcare față (troliu);
- sistem de avertizare optică și acustic;
- echipament de comunicare acustică/ avertizare la distanţă;
- panou-afişaj cu leduri pentru mesaje variabile;
- echipament de observare bazat pe principiul imagisticii termice.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul