Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița s-a adresat Guvernului României cu solicitarea ca îngrijirea la domiciliu să fie extinsă. Potrivit președintelui Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, îngrijirile la domiciliu nu sunt efectuate așa cum trebuie și că, mai mult decât atât, numărul acestora este în scădere. 

Reprezentanții pensionarilor aduc mereu în atenția autorităților problemele din sistemul sanitar și modul în care cei în vârstă sunt tratați de către personalul medical și de autoritățile locale. Gheorghe Popa, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, consideră că autoritățile trebuie să facă mai mult, să se implice în simplificarea legislației în materie.

”Scade numărul cererilor furnizorilor de a presta astfel de activități pe motiv că li se cer niște condiții inutile”, spune medicul Cornel Crăciun, fost șef al Casei Județene de Sănătate. Birocrație, condiții draconice pentru a intra în relația contractuală cu CJAS. El a invocat Legea 17/2000 care, în opinia sa, vine să compenseze serviciile de îngrijire la domiciliu. El a arătat că administrațiile locale ar trebui să se implice mai mult, să sprijine financiar astfel de activități și propune materializarea unei colaborări între furnizorii de servicii și autoritățile locale. 

Despre sprijinirea bătrânilor bolnavi care se chinuie singuri în propriile gospodării, neajutorați, vorbesc tot timpul reprezentanții pensionarilor. Realitatea este una crudă: nu au lângă ei familii, copii, nepoți, niciun sprijin. Reclamațiile, sesizările despre astfel de cazuri nu par să sensibilizeze în vreun fel autoritățile care nu fac decât să ridice din umeri și, în cel mai bun caz, să arunce pisica una în curtea celeilalte. Nu sunt încurajate demersurile de instituționalizare în cămine de bătrâni după modelul de bună practică al țărilor cu tradiție în domeniu. Oricum, gradul de ocupare este maxim, și la cele de stat și, în ciuda prețurilor exorbitante, și în cele private. Ar trebui depășit stadiul dezbaterilor! Sunt prea multe exemple concrete în care bătrâni care nu se mai pot deplasa cocoșați de boli și griji sunt ajutați din compasiune de vecini sau rude tot vârstnice cu probleme de sănătate pentru care devin încă o grijă în plus.

 Medicii, lipsiți de empatie, cozi interminabile la cabinetele lor și timpi de așteptare care îi aduc pe pacienții în vârstă în pragul disperării. Lucrurile, din acest punct de vedere, nu s-au schimbat, din păcate. În ciuda salariilor mărite și a condițiilor oferite în urma modernizărilor și dotărilor din spitale, empatia și respectul față de cetățeanul care plătește contribuții la sistemul de sănătate și se găsește la un moment dat în nevoie lipsesc.