În urma promovării concursului de ocupare a funcției de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, col. Matei Viorel Dumitru a fost numit astăzi, oficial, în această funcție.

 

Pentru acest eveniment, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat col. Medvichi Cezar, adjunctul inspectorului general.

 

Cu acest prilej, inspectorul șef a adresat un mesaj tuturor celor prezenți:

Încep prin a vă mulțumi pentru prezența dumneavoastră astăzi, cu acest prilej care are o însemnătate deosebită pentru mine.

Numirea mea în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița mă onorează și mă responsabilizează deopotrivă.

Am convingerea că prin muncă susținută, profesionalism și credință vom obține rezultate pozitive în activitate, aducându-ne astfel contribuția la modernizarea instituțională și la creșterea gradului de încredere a populației în Jandarmeria Română.

În relațiile cu celelalte autorități din județul Dâmbovița vom da dovadă, ca și până acum, de corectitudine, colegialitate și onestitate, fără a face rabat de la nici un efort pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor județului.

În încheiere, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din unitate, atât celor prezenți în sală, cât și clor aflați la datorie, pentru dăruirea dovedită pe timpul îndeplinirii activităților și misiunilor și totodată să îi asigur că vor găsi în mine același coleg și prieten ca și până acum”.

 

Activitatea de numire în funcție s-a desfășurat în sala de ședințe a Direcției Silvice, în prezența oficialităților locale și a conducerii structurilor cu care Jandarmeria cooperează.

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

P.S.: Presa nu a avut acces la acest eveniment.