Atacuri dure ale senatorului Adrian Țuțuianu la adresa foștilor colegi din PSD!

Parlamentarul a făcut o serie de afirmații extrem de dure la adresa membrilor BPJ al PSD Dâmbovița. De la minimalizarea activității și implicării președintelui interimar al organizației, Rovana Plumb, în rezolvarea problemelor județului și până la ridiculizarea mesajelor transmise în cadrul întâlnirilor politice din teritoriu, Țuțuianu i-a "desființat", în conferința de presă de astăzi, pe aceia despre care spune că l-au dezamăgit. 

Rovana Plumb, deputații Corneliu Ștefan,Claudia Gilia și primarul Târgoviștei Cristian Stan au fost puși la zid.

"Nu există decât preocuparea pentru postul de europarlamentar (n.r. a Rovanei Plumb) (...) Este inacceptabil modul în care se comportă cu unii dintre parlamentarii PSD. Să rămâi la discuții cu primarii și să scoți din sală pe Oana Vlăducă, pe Carmen Holban sau pe Titus Corlățean este impardonabil. Așa ceva nu s-a întâmplat în istoria organizației.  De aici rezultă că o clică, o camarilă care nu are niciun fel de legitimitate încearcă să acapareze această organizație care a fost una de furnte în PSD. Mă așteptam ca parlamentarii Corneliu Ștefan și Claudia Gilia să aibă respectul necesar față de colegii lor și să nu fi acceptat un asemenea mod de comportare. De asemenea, mă așteptam ca Cristian Stan să aibă respectul  necesar față de cele două colege care au fost pe lista de consilieri locali și care au muncit cu el în Târgoviște ca să câștige mandatul de primar în 2016. Mă așteptam, de asemenea, ca Cristian Stan sau Claudia Gilia sau Sache Neculaescu să fi spus Rovanei Plumb că conducerea CJD se face potrivit legii și nu potrivit dorințelor camarilei care s-a strâns în jurul ei. Din păcate, constat că acești colegi ai mei au uitat să aibă coloană vertebrală. Se comportă precum moluștele!", a declarat Țuțuianu.

Nici viceprimarul Târgoviștei, Cătălin Rădulescu, nu a scăpat de furia lui Țuțuianu.

"Cătălin Rădulescu am auzit că e și ăsta mare aranjor politic. Dintr-un milițian nimerit întâmplător pe listele PSD nu poți să faci niciodată om politic. Nivelul lui este de tablagiu de stradă!", a mai spus senatorul.

 Acesta nu și-a anunțat oficial trecerea la Pro România, cel mai probabil urmând să facă acest gest până la începutul sesiunii parlamentare.

"Am ajuns la concluzia că demersul judiciar nu are niciun fel de eficiență. Să termin un litigiu peste doi ani înseamnă o pierdere de vreme și mă va costa pe mine și poate costa și viața politică locală. Pot să mă judec doi ani și să dau tot de Dragnea la PSD și atunci rezultatul acestui demers să fie zero. Rămân în politica locală și națională, voi construi o alternativă la PSD și mi-am propus să schimb fundamental lucrurile în ceea ce privește echilibrele politice în județul Dâmbovița și nu numai (...) Întotdeauna voi avea în vedere alegătorii și nu mă voi distanța niciodată de oameni. Știu bine ce am de făcut, dar n-am vrut să iau decizii fără să mă consult cu o masă cât mai mare de oameni în special dintre cei cu care am lucrat. Am discutat cu aproape toți primarii din PSD, cu consilieri locali, județeni, cu oameni de afaceri cu membri de partid de rând pentru a-mi forma o idee cât mai clară și a răspunde și așteptărilor acestor oameni care au fost lângă mine ani de zile. Unii mă vor urma acum, alții mai târziu. Nu am nicio așteptare de la unii care fac acum parte din camarilă. Dar, vor fi suficienți astfel încât echilibrul politic existent astăzi în județ să se schimbe fundamental și voi face tot ce pot pentru asta".