Vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu este convins că urmează o perioadă dramatică pentru PSD după alegerile prezidențiale. Liderul politic a declarat pentru un cotidian național  că social-democrații vor pierde alegerile și grupurile de putere din PSD vor intra într-un conflict deschis.

"Este sigur că în PSD vor fi lupte crâncene, după ce vor fi pierdute alegerile prezidenţiale, pentru că ele sunt alegeri pierdute, indiferent. Cred că orice om lucid spune asta. Doamna Dăncilă nu are nicio şansă să câştige alegerile prezidenţiale şi cred că are puţine şanse să intre în turul doi. Este dramatic pentru PSD, eu am fost 20 de ani, acolo, şi nu îmi este indiferent ceea ce se întâmplă. Mai departe, grupurile acestea noi de putere care s-au manifestat în ultima perioadă, în partid, vor intra în conflict deschis, rămâne să vedem ce se întâmplă cu PSD şi dacă aripa care vrea modernizarea partidului, a social-democraţiei şi care înţelege foarte bine ce greşeli majore au făcut, în această perioadă, ar putea să stea cu noi la discuţii. Nu neapărat să ne unim într-un partid politic, dar am putea să creăm o alianţă de centru-stânga, care ar putea să facă faţă puterii de dreapta, pentru că este de presupus că puterea va fi centrată pe dreapta, de la preşedinte la Parlament, şi este nevoie de o Opoziţie de centru-stânga puternică şi de partide politice care să apere salariaţii, pensionarii şi pe cei cu salarii mici, nu doar marele capital, cum fac cei de pe dreapta", a declarat pentru Libertatea, senatorul Adrian Țuțuianu.