COMUNICAT DE PRESĂ

Prima premieră a stagiunii 2018/2019 la Teatrul Tony Bulandra – Spectacolul „Livada de vișini” realizat de regizorul coreean Jeungwoo Son

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, începând cu ora 19:00, are loc, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, premiera spectacolului Livada de vișini, după A.P. Cehov, în adaptarea dramaturgului Kihoon We, în regia lui Jeungwoo Son, scenografia Mariei Miu și coregrafia lui Hugo Wolff.
Este pentru prima dată când un regizor de origine coreeană montează în spațiul românesc, ceea ce face ca producția să fie un adevărat eveniment atât pentru România, cât și pentru Coreea de Sud.
Jeungwoo Son a absolvit Master of Fine Arts la Universitatea Syracuse din New York, Statele Unite ale Americii. Este profesor de actorie la Universitatea Kyonggi încă din 2001 și a regizat zeci de spectacole. A primit Premiul pentru Regie la Festivalul de Teatru din Seul în 2012 și în 2013. Tot în 2013 a primit Premiul pentru Regie intitulat Shakespeare Performance Award. A fost director artistic al Festivalului ST-Bomb din Seul și membru în board-ul mai multor festivaluri internaționale, printre care și Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, Babel.
Viziunea regizorului Jeungwoo Son asupra montării de pe scena târgovișteană se rezumă la următoarele cuvinte: „Personajele din Livada de vișini trăiesc o viață precum praful. Schimbarea este inevitabilă și cauzează o încovoiere a vieții, un șoc emoțional. Ființele umane trăiesc cu propriile lor defecte din obișnuință. Nu există niciun om fără greșeli... lumina și umbra. Această piesă exprimă dualitatea, coexistența. Simbolismul copacilor combină trecutul, prezentul și viitorul necunoscut.”
Vă invităm să vă bucurați de o producție inedită prin întâlnirea dintre cele două culturi atât de diferite și prin distribuția aleasă!

Livada de visini
după A.P. Cehov


Adaptarea: Kihoon We
Regia: Jeungwoo Son
Scenografia: Maria Miu
Asistent scenograf: Diana Sav
Coregrafia: Hugo Wolff

Distribuția:
Liubov Andreevna Ranevskaia – Adriana IRIMESCU TITIENI
Ermolai Alekseevici Lopahin – Mircea SILAGHI
Leonid Andreevici Gaev – Ilie IORDAN
Varia – Andrada FUSCAȘ
Ania –Teodora COLȚ
Peter Sergheievici Trofimov – Emanuel BIGHE
Boris Borisovici Simeonov Pișcik – Ilie GHERGU
Firs – Corneliu JIPA
Funcționar la poștă / Țăran – Florin GEORGESCU


Regia tehnică: Radu Ilicea & Alexandru Sandu
Sunet: Cătălin Buzea
Lumini: Oana Caibăr