Noua lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, care a intrat în vigoare săptămâna aceasta, conţine reguli mai stricte pentru cei care locuiesc la bloc, în ceea ce priveşte reparaţiile interioare, regulamentul de bloc şi fondul de rulment.

Cea mai importantă schimbare îi vizează, însă, pe cei care nu-şi plătesc întreţinerea la timp.

Restanţele mai vechi de trei luni şi care depăşesc valoarea salariului minim pe economie vor fi încrise în Cartea Funciară a apartamentului, iar Asociaţia de Propietari va putea pune ipotecă pe imobil.

Proprietarul va avea dreptul să vândă locuinţa doar după achitarea integrală a datoriilor.

Deţinătorul unui apartament va fi obligat să permită accesul în locuinţă pentru inspecţie, reparaţie sau înlocuiorea unui element din proprietatea comună.

Asociaţia îl va înştiinţa cu un preaviz motivat de cinci zile, iar în cazuri de urgenţă termenul este de 24 de ore.

Cei care refuză accesul administratorului sau a unei persoane calificate în lucrări de construcţii riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.

Mai mult, vor răspunde civil şi penal, după caz, pentru toate prejudiciile aduse vecinilor.

Potrivit noilor prevederi, dacă apare însă o pagubă în urma efecturării lucrărilor în apartament proprietarul va fi despăgubit de asociaţie prin fondul de reparaţii.

Cea mai importantă schimbare îi vizează însă pe cei care nu-şi plătesc întreţinerea la timp.

Restanţele la întreţinere mai vechi de trei luni şi care depăşeşc valoarea salariului minim pe economie brut vor fi înscrise în Cartea Funciară a apartamentului, iar Asociaţia de Proprietari va putea pune ipotecă pe imobil. Proprietarul va avea dreptul să vândă locuinţa doar după achitarea integrală a datoriilor.

Preşedintele Asociaţiei are obligaţia ca în termen de cel mult 10 zile de la data la care au fost plătite restanţele să radieze ipoteca.

În caz contrar va răspunde pentru toate prejudiciile aduse proprietarului.

Totodată, după cumpărarea unui apartament, noul proprietar are la dispoziţie 10 zile pentru a transmite Asociaţiei informaţiile necesare pentru calcularea cotelor la întreţinere.

Acelaşi termen este obligatoriu şi pentru a anunţa în scris preşedintele dacă se schimbă numărul membrilor familiei.

Proprietarii sunt obligaţia să întreţină locuinţa, iar în cazul în care provoacă daune spaţiului comun sau unui vecin, trebuie să repare sau să plătească pentru remedierea situaţiei.

sursa: politicaromaneasca.ro