Inspectoratul Școlar Județean a început monitorizarea liceelor  în care procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat a fost sub 20%. Conducerea ISJ a anunțat că a fost demarat programul ROZ prin care  elevii sunt sprijiniți, prin activităţi de pregătire suplimentară, să obţină rezultate mai bune la examenul maturității.

,,Colegii mei deja au început să meargă în teren şi cred eu că vom reuşi uşor-uşor să îndreptăm situaţia. Prima unitate de învăţământ pe lista noastră la acest capitol este Liceul Tehnologic Voineşti, care nu a avut niciun elev promovat. De asemenea, au fost licee unde au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat doar doi-trei elevi. Responsabilitatea de a rezolva această problemă este a tuturor. A noastră, a cadrelor didactice, a părinţilor care ar trebui să fie poate mai implicaţi ca până acum. Nivelul de responsabilizare al nostru şi al părinţilor trebuie să crească pentru că şi de-o parte şi de cealaltă trebuie să fie intervenţie, astfel încât să putem îmbunătăţi ceva. Noi am constatat până acum faptul că nivelul de motivaţie al elevilor pentru învăţare a scăzut. Motivaţia este acel resort care ne determină pe noi adulţii şi mai ales pe copii să facă ceva în acest sens. Aici trebuie să lucrăm cu toţii, să-i motivăm pe copii pentru activitatea de învăţare. Deja, în multe dintre liceele noastre se desfăşoară un program «Roz», care sprijină elevii prin activităţi de pregătire suplimentară pentru obţinerea unor rezultate mai bune în cadrul examenului de bacalaureat. Să ştiţi că nu este uşor să îi determinăm să rămână în cadrul acestor activităţi de pregătire suplimentară. De multe ori, motivele sunt subiective, în sensul că au un mijloc de transport la o anumită oră sau programul este atât de încărcat, încât la ultima oră se simt obosiţi. Ține de mândria noastră, a fiecărui cadru didactic să punem umărul şi să-i ajutăm pe elevi”, a declarat prof. Cristina Stroe, inspector şcolar general al IŞJ Dâmboviţa.