PNL Dâmbovița își propune să atragă primari de la PSD! Așa a anunțat secretarul general al organizației liberale județene, Gabriel Plăiașu.

Acesta a declarat, într-o conferință de presă, la întrebarea ce măsuri vor fi luate împotriva celor cinci primari PNL care au participat la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD, că nu va fi dat nimeni afară di partid, ba dimpotrivă.

"Nu ne propunem să dăm afară pe nimeni, ne propunem să atragem de la PSD cinci primari nemulțumiți de modul în care domnul Adrian Țuțuianu înțelege să se poarte cu ei", a spus Plăiașu.

Noul președinte interimar al PNL Dâmbovița, Gabriel Grozavu, a spus despre cei cinci primari liberali care au participat la începutul lunii mai la Cex-ul PSD, că se consideră victime ale unor  jocuri  de imagine ale PSD. "Nu li s-a spus că este ședință de partid", a explicat acesta.

Conducerea liberalilor dâmbovițeni susține că, la acest moment, formațiunea  are 18 primari și peste 4300 de membri.

În plus, vicepreședintele Virgil Guran, unul dintre cei doi responsabili de zonă, le-a transmis adversarilor politici social-democrați că vor simți OPOZIȚIA cât de curând...