Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că „a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme”. Șeful statului a afirmat că PSD, dinspre care vine un „iz de comunism”, este „înşurubat” în toate structurile statului. Numai prin vot România se poate elibera de „rămăşiţele comunismului”, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis la Reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal.

Suntem în război împotriva PSD care a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme. PSD nu a atacat doar statul. PSD nu a atacat doar marile sisteme publice. PSD nu a atacat doar democrația românească. PSD i-a atacat pe români și, pentru asta, cineva trebuia să ia partea românilor. Și asta, dragii mei, am făcut eu împreună cu voi!”, a spus președintele Klaus Iohannis, în fața celor 5.000 de aleși locali, parlamentari și simpatizanți PNL, reuniți la Sala Polivalentă din Capitală.
Candidatul susţinut de PNL a adăugat că în ultimii 30 de ani democraţia în România a fost instaurată „greu”, dar „parcă aşa un iz de comunism tot mai simţim când vorbim de PSD”. ”Pesediștii sunt o forță politică care, din păcate, a inhibat în perioade importante dezvoltarea României. Fără PSD, am fi fost mult mai departe”, a afirmat Iohannis. ”Să nu vă imaginați cumva că, prin câștigarea europarlamentarelor și a referendumului, PSD a fost învins. Nici vorbă! Nu faceți această greșeală! PSD este un partid imens. PSD este adânc înșurubat în toate structurile statului”, a spus șeful statului.
Numai printr-un vot românii pot alege o conducere democratică în adevăratul sens al cuvântului! Numai prin vot ne eliberăm de rămășițele comunismului și de un PSD care a inhibat dezvoltarea României”, a fost mesajul președintelui Iohannis.


Preşedintele le-a cerut primarilor şi consilierilor să le explice oamenilor că trebuie să meargă la vot, să voteze „pentru România normală”. România normală este o țară în care oamenii sunt tratați correct în instituţiile statului, găsesc un loc de muncă pe măsura calificării pe care o au, iar autoritățile garantează siguranța cetățeanului. ”Într-o Românie normală nimeni nu merge într-o piaţă publică să participe la o demonstraţie paşnică şi să fie bătut de jandarmi”, a spus Klaus Iohannis. Într-o Românie normală românii se întorc acasă, toţi participă la viaţa socială, fiecare om are valoare. Iohannis le-a spus de asemenea primarilor şi consilierilor liberali că  le-a adus „ceva simbolic”: i-a anunţat că a promulgat, pentru prima dată într-o zi de sâmbătă, o lege şi anume legea privind debirocratizarea, iniţiată de PNL.

Vremea umilințelor a trecut

 
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, premier desemnat, le-a spus aleşilor locali ai PNL că Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente. ”Vremea umilințelor la care ați fost supuși atunci când veneați la București, ca să primiți avize, semnături, aprobări sau toate categoriile de documente inventate de birocrația de la București pentru a bloca proiectele locale, a trecut. De acum înainte, fiecare primar liberal va avea ușa deschisă pentru fiecare instituție din România și nu numai primarii liberali, orice administrator local din România care vrea să construiască ceva bun pentru semenii lui”, a fost mesajul lui Ludovic Orban.


Președintele PNL le-a promis aleşilor locali că „nimeni nu va mai îndrăzni” să bată la uşa unui primar pentru a-l determina să-şi schimbe partidul din care face parte. ”Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente, sustenabile, pe care le vor  dezvolta comunitățile locale”, a afirmat Ludovic Orban. El a adăugat că deciziile care privesc viaţa comunităţilor locale şi activitatea autorităţilor locale trebuie luate numai în consultare şi după dezbatere cu reprezentanţii autorităţilor locale.
Premierul desemnat l-a catalogat pe preşedintele Klaus Iohannis drept „ campionul apărării românilor împotriva atacurilor date împotriva libertăţilor cetăţenilor în fiecare zi din ultimii trei ani”. ”Trebuie să vă fie ușor să faceți campanie. Știți foarte bine ce a făcut Klaus Iohannis ca primar al Sibiului și puteți să-i spuneți oricărui român din orice comunitate locală că ceea ce a făcut pentru Sibiu, Klaus Iohannis, va face pentru întreaga Românie, că tot ceea ce s-a întâmplat bun în viața sibienilor în următorul mandat cu un Guvern al Partidului Național Liberal se va întâmpla în viața fiecărui roman”, a spus Ludovic Orban.
Nu vreau doar să câștigăm alegerile prezidențiale, vreau să câștigăm cu un scor zdrobitor”, a afirmat Ludovic Orban.

Pledoarie pentru descentralizare

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali liberali, Gheorghe Flutur, a acuzat guvernul PSD că a luat măsuri fără a se consulta cu reprezentanţii comunităţilor locale. Legea cadru a descentralizării nu s-a mai pus în aplicare, iar prin noul Cod Administrativ s-a renunţat la acest act normativ. „Este o politică de sus în jos, cetăţeanul este slugă a Guvernului” a spus Gheorghe Flutur. Potrivit lui Flutur, care este șeful CJ Suceava, până acum Guvernul a alocat fonduri fără a se ţine cont de strategiile locale, dând ca exemplu programul de cumpărare de ghiozdane gratuite, fără a se ţine cont de faptul că sunt familii care pot asigura copiilor ghiozdane. El a ridicat de asemenea problema patrimoniului deţinut de instituţii naţionale care se află pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale. Este vorba de terenuri nefolosite, triaje de căi ferate sau case de cultură pentru care ar trebui găsită o utilitate.

 

Material realizat la comanda Partidului Național Liberal, CMF 31190005