Social-democratele târgoviștene au, începând de astăzi, o nouă șefă! Este vorba despre tânăra Luciana Cristea, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, care a fost aleasă, în această după-amiază, în cadrul conferinței de alegeri, lidera OF PSD Târgoviște pentru următorii 4 ani.

 
 
”Îi mulțumesc doamnei deputat Carmen Holban pentru tot ceea ce a făcut pentru OFSD Târgoviște.
În ceea ce privește noua conducere a organizației, aceasta trebuie să mențină trendul crescător pe care OFSD Târgoviște îl are în ultimii ani”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
 
 
”Sunt convinsă că Organizația de Femei a PSD Târgoviște va avea un parcurs cel puțin la fel de bun ca până acum. Nu va fi ușor, dar suntem alături de tine! Știu că vei da tot ce ai mai bun în funcția de președinte al OFSD Târgoviște. De asemenea, le urez succes și colegelor din biroul de conducere al organizației. Împreună faceți o echipă formidabilă!”, a transmis Carmen Holban, deputat, cea care a condus până astăzi, organizația municipală de femei a PSD.
 
”Mulțumesc tuturor colegelor pentru încrederea acordată! Nu am să le dezamăgesc!
Știu că, împreună, suntem mult mai puternice! Mulțumesc, Carmen Holban, pentru tot ceea ce ai realizat împreună cu echipa OFSD Târgoviște!”, a declarat, la rândul său, Luciana Cristea.
 
Componența biroului de conducere al organizației: vicepreședintele Ana Maria Gheorghe, Rodica Nicolae, Nicoleta Dobrițoiu, Ileana Nicolaescu, Doina Boboacă, Iolanda Marinescu, Maria Gălbenuș, Maria Stoicescu, Monica Ilie, Maria Diculescu și Mihaela Vulpoi. Secretar executiv al OFSD a fost desemnată Elena Sprințaru. Din biroul de conducere mai fac parte: Gabriela Istrate, Mădălina Sanda, Ramona Voinescu, Anca Tudora, Gabriela Barău, Adriana Tudose, Alice Radu și Gabriela Costescu.