Senatorul PSD Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, a intervenit în scandalul de pe canalul Bâstroe, acolo unde ucrainenii au făcut lucrări de dragare, care ar pune în pericol tot ecosistemul Deltei Dunării.

Lucrările de adâncire a canalului Bâstroe, efectuate de ucraineni afectează Delta Dunării, arată liderul social-democrat și spune că Ucraina trebuie să intre în legalitate cât mai repede.

            ”Ucraina acționează cu rea-credință pentru a ne pune în fața unui fapt împlinit, încălcând toate regulile internaționale în materie. Bătălia asta este mai veche. Acum, în contextul războiului și sunt convins că ucrainenii încearcă să prezinte chestiunea asta ca fiind o necesitate de a-și mări capacitatea de transport alimente, acces la Marea Neagră... Dar, una-i una, alta-i alta. E o istorie în care în mod clar Ucraina a demonstrat că încalcă regulile internaționale, încearcă acum să evite Convenția de la Belgrad privind regimul transportului navigației pe Dunăre pentru că, prin această convenție, se stabilește navigația internațională pe canalul Sulina, încearcă să evite, introducând prin Uniunea Europeană o cerere prin care acest canal să devină navigabil. Este un lucru care demonstrează rea-credință și deja lucrurile avansează, iar consecințele pot fi dezastruoase. Gândiți-vă la coloniile de pelicani faimoase, unice în Europa care riscă să dispară. Consecințele sunt uriașe și este nevoie de o acțiune politică foarte fermă fără compromis. Discuția trebuie să fie politică. Dacă tratezi etnicii români din Ucraina așa cum îi tratezi și dacă tratezi Delta Dunării neinformând partea română, nerespectând angajamentul pe care și l-au luat în decembrie 2020 că vor stopa acest proiect, atunci mesajul trebuie să fie foarte clar pregătit cu partenerii externi: dacă nu înțelegeți să respectați buna-credință a României, vă cerem să stopați acest proiect. Dacă nu, vor fi consecințe, iar ajutorul pe care vi-l vom da va fi stopat”, a arătat Corlățean într-o intervenție la un post național de televiziune.