Guvernul a adoptat OUG pentru comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, acestea urmând a avea loc pe data de 9 iunie.

Alegătorii vor vota în aceeași sală pentru alegerile europarlamentare și locale, cu mențiunea că pot alege să voteze doar la unul dintre cele două tipuri de alegeri.

Programul secțiilor de votare s-a prelungit cu o oră,  se vor deschide la ora 07.00 și se vor închide la ora 22.00. În mod obișnuit, secțiile de votare se închideau la ora 21.00.

Cetățenii care și-au stabilit reședința cu mai puțin de 60 de zile înainte de ziua votării pot vota doar în localitatea de domiciliu.

Președinții secțiilor de votare vor primi 330 de/ zi de activitate, în timp ce  membrii birourilor electorale 240 de lei/ zi de activitate. În străinătate, președinții secțiilor de votare vor primi 730 de lei/ zi de activitate, iar membrii secțiilor de votare vor primi 660 de lei.