Primarii comunelor Vârfuri și Șelaru și-au anunțat candidaturile pentru un nou mandat, de această dată, din partea PSD. 

Cei doi primari, Răzvan Bănaru și Gheorghiță  Matei, au anunțat pe paginile de socializare decizia de a se alătura social-democraților cu argumente. 
 
”Dragi concetățeni,
Mai înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră din ultimii ani! A fost o perioadă bună, în care am reușit să punem în mișcare lucrurile în comuna noastră și, așa cum știți cu toții, principalul nostru sprijin a venit din partea PSD Dâmbovița.
Organizația condusă de președintele Corneliu Ștefan, în același timp președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a fost mereu alături de noi și de proiectele noastre.
Comuna Vârfuri are nevoie de aceeași susținere și de aceeași implicare și pe viitor! De aceea, vă anunț că, la alegerile din 9 iunie, voi candida pentru funcția de primar pe lista PSD Dâmbovița.
În încheiere, vă asigur că voi fi mereu la dispoziția voastră și că împreună vom realiza tot ceea ce ne-am propus pentru comuna noastră.
Din 9 iunie, alături de PSD, pentru primăria Vârfuri!”, a spus Răzvan Bănaru.
 
”Dragii mei consăteni,
Vă anunț că la alegerile din 9 iunie voi candida pe lista PSD Dâmbovița! Decizia este una mai mult decât normală, având în vedere că, încă din prima mea zi de mandat la Primăria Șelaru, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna noastră. Cu sprijinul dumneavoastră, echipa PSD va avea, de asemenea, o prezență și mai puternică în Consiliul Local, pentru a continua toate lucrurile bune pe care, împreună, le-am început în Șelaru. Vă mulțumesc pentru susținere și, începând cu 9 iunie, alături de PSD, vom asigura continuitatea de care comuna noastră are mare nevoie!”, a transmis, la rândul său, Gheorghiță Matei.
 
Cei doi primari au candidat la alegerile locale în urmă cu 4 ani pe listele Pro România. Săptămâna trecută, cei care mai activau în organizația județeană a formațiunii și-au anunțat trecerea la PSD.