Politic

 

PSD Dâmbovița a convocat, aseară, Comitetului Executiv Județean în care au fost luate decizii importante în contextul politic actual.

 

 Asistăm de câteva zile, stupefiați, la evoluția unei crize fără precedent. Premiera politică în care un partid care a câștigat alegerile cu un scor istoric încearcă să-și răstoarne propriul guvern ne face să credem că nu mai avem capacitatea să înțelegem nimic din ceea ce se întâmplă pe această scenă politică românească atât de agitată și într-o continuă dinamică.

Țara este în haos, este de părere conducerea Partidului Pro România!"Asistăm cu toții la maniera iresponsabilă prin care, obsesia pentru putere a unora, face ca astăzi România să fie aruncată în haos", se arată într-un comunicat al formațiunii.

 

Coaliția PSD-ALDE i-a retras, miercuri, sprijinul politic actualului cabinet condus de Sorin Grindeanu, care a anunțat că nu va demisiona decât atunci când va avea garanția că președintele Klaus Iohannis îi va nominaliza un succesor din rândurile social-democraților.

 Prim-vicepreședintele PNL Dâmbovița, Aurelian Popa, a dezvăluit astăzi, într-o conferință de presă a organizației județene cum a ajuns de curând să ocupe funcția de consilier personal al primarului orașului Răcari, Marius Caravețeanu.

Go to top