COMUNICAT DE PRESĂ


Parlamentarii PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, Titus Corlățean, Holban Carmen, Gilia Claudia și Țachianu Marian au achiziționat și donat Spitalului Județean de Urgență Târgoviște un aparat care monitorizează funcțiile vitale ale pacienților.
Aparatul este indispensabil medicilor și este primul care dă alarma în cazul detectării unei modificări în starea de sănătate a pacienților. Sperăm ca acțiunea parlamentarilor PSD Dâmbovița să fie un exemplu pentru cât mai mulți dintre noi.
Singurele arme pe care le avem la îndemână în lupta cu COVID-19 sunt respectul, solidaritatea și grija față de cei de lângă noi.
Credem cu tărie că, în aceste momente, lupta poate fi câștigată doar printr-un efort comun. În fața acestui virus, avem datoria să facem tot ceea ce este omenește posibil, iar orice lucru bine făcut este încă un semn că ne respectăm și ne susținem reciproc.
Mulțumim medicilor, asistentelor, oamenilor de pe salvări, polițiștilor și jandarmilor, farmaciștilor și tuturor celor care sunt în linia întâi în lupta cu această pandemie.

Președinte PSD Dâmbovița
Deputat Corneliu Ștefan